luni, ianuarie 27, 2014

La Clasic e fantastic: cum a fost

Desi afară nămeții creșteau văzând cu ochii iar străduța noastră nu e pe harta celor de la deszăpezire din motive care îmi scapă (că totuși avem o grădiniță pe-aici, hello!!!), duminică am ieșit din casă cu mașina cu tot, am ajuns la Ateneu și am reușit chiar să și parcăm (adică să găsim parcarea parțial folosibilă). Deci, multe realizări.

Am avut bilet la Clasic e fantastic... Bine, cu peripeții că, în ziua când s-au pus în vânzare biletele am fost întâmpinată (eu și încă vreo zece bunici așezate la coadă) cu un afiș măreț care ne anunța că biletele au fost epuizate fiind rezervate în totalitate de grupurile școlare. Hm. Așa că tot ce-am mai putut face a fost să iau niște locuri în picioare. Nu chiar ce mi-aș fi dorit pentru prima experiență a piticului la un concert dar am strâns din dinți că eram totuși hotărâtă să ajung cu el la Ateneu.

Sinceră să fiu, duminică speram ca, din motive de cod portocaliu, viscol, etc, grupurile școlare să nu se prezinte la concert dar aproape că m-am înșelat. Totuși unii au mai absentat așa că până la urmă am avut o lojă  numai pentru noi. :-)

Deși eram oarecum în ilegalitate (nu doar noi ci încă vreo 30% din copii) pentru că spectacolul e recomandat peste 7 ani, Mihu nu a deranjat lumea din jur, a stat și a ascultat o oră și jumătate, a mai întrebat din când în când (dar a priceput că trebuie să o facă în șoaptă) și s-a ridicat de vreo două ori în picioare lângă scaun dar cum nu aveam pe nimeni în spate cred ca n-a contat.

Dacă ar fi să îl credem pe el, i-a plăcut și muzica (un trio pian-clarinet-vioară) și povestea spusa de actori (Anca Sigartău, Mihai Sandu Gruia și Mihai Bisericeanu). Și mai vrea. Eu am totuși o bănuială că dacă nu ar fi fost povestea nu ar fi stat cuminte să asculte muzica. Dar mai e de explorat să vedem ce și cum.
Mie mi s-a părut potrivită combinația de muzică (și n-a fost chiar cea mai digerabilă - Stravinski) și poveste pentru copii. Aș zice că mergea și de la 5 ani în sus, cu siguranță peste 7.

Ce NU mi-a plăcut a fost introducerea precum și o parte pe care n-am înțeles-o dar care am aflat că este „tradițională” și care a constat în chematul pe scenă al copiilor care își aniversaseră ziua în prima jumătate a lui ianuarie și care au primit un cadou de la unul din sponsorii concertului, Dacia. Lesne de înțeles că piticul s-a bosumflat rău de tot că „el de ce nu se poate duce pe scenă să primească cadouri” și ne-a fost greu să îi explicăm că el trebuie să aștepte până în noiembrie. Well, poate pentru că eram sub vârsta țintă a spectacolului dar oricum mi s-a părut un moment creator de frustrare într-o sală plină de copii și care ar fi putut foarte bine lipsi.

luni, ianuarie 20, 2014

Mihnisme


Din categoria întrebărilor grele:


„Ce e după infinit?”

Din categoria „m-a lăsat cu gura căscată”
După ce am scos o muscă afară din casă:
„Mama, dar tu îți dai seama? E ca și cum ai scoate un animal de companie afară, în frig. Puteam să o spălăm, să o facem curată și apoi să o ținem în casă.” (What?????)

Din categoria care mă face să roșesc
După ce a văzut un debut de emisiune Schimb de mame:
„6 copii??? Dar eu credeam că nu se poate decât unul sau doi... ”


Din categoria haioasă
După ce sâmbătă și duminică a fost la două petreceri aniversare ale unor colegi, când a auzit că luni se duce la grădi:
„Păi și eu nu am nicio zi liberă?”

Din categoria dezarmantă:
„Nu-i așa că supereroii și oamenii cu suflet bun câștigă intotdeauna?”